Cum a revoluționat Ion Țiriac industria sportului alb: „Am adăugat trei zerouri la tenisul care se vinde astăzi!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:

Ion Țiriac a vorbit pentru ProSport despre modul în care a reușit să aducă industria tenisului la nivelul la care se află astăzi.

Cum a revoluționat Ion Țiriac industria sportului alb: „Am adăugat trei zerouri la tenisul care se vinde astăzi!”

Întreaga viață a lui Ion Țiriac s-a învârtit în jurul tenisului, unde a făcut performanță inclusiv pe vremea când era jucător activ. Omul de afaceri recunoaște că nu este mulțumit pe deplin cu rezultatele pe care le-a obținut pe teren, însă nu s-a ferit să admită că a avut o contribuție însemnată în ceea ce înseamnă dezvoltarea sportului alb la nivel mondial după ce s-a implicat la nivel managerial.

„Din păcate, în cartea mea nu pot să scriu și eu ceva cu literă mare. Nu am nici Grand Slam câștigat, decât la dublu, dar tenisul a fost viața mea.

Am făcut din tenis un business care este foarte logic și care este foarte normal. Nu am pus un zero, nu am pus două, cred că am pus trei zerouri la tenisul care se vinde astăzi.

Este o industrie… E al doilea sport din lume (n.r. după fotbal), în afară de Statele Unite ale Americii, unde sunt altele mai mari, baschetul…”, a declarat Ion Țiriac în exclusivitate pentru ProSport.

Ion Țiriac a povestit cum a fost luat pe sus să joace în Cupa Davis de către „singurul antrenor de la care a învățat ceva”

Ion Țiriac a făcut pereche timp de ani de zile cu Ilie Năstase în Cupa Davis și a povestit cum, la ediția din 1969, a rămas impresionat de antrenorul Harry Hopman.

„Istoria Cupei Davis pentru România e o istorie oarecum complexă, dar foarte simplă. Noi eram niște jucători comuniști care aveam două pașapoarte în buzunar, și eu, și Ilie (n.r. Năstase), și puteam să mergem când vrem, să ne întoarcem… Ok. Ne cunoștea toată lumea. După atâția ani, și CIA-ul, și FBI-ul, și Securitatea, toată lumea ne cunoștea ce puteam, dar eram jucători de tenis nimic altceva. Dar eram prieteni, în general, cu toată lumea. Românul are charisma asta, în special Năstase, să fim prieteni cu toată lumea.

Printre prietenii noștri, noi îl aveam și pe antrenorul echipei australiene, Harry Hopman, care, după părerea mea, e singurul antrenor în lumea asta de la care eu am învățat ceva, că alt antrenor în afară de el nu mai e. Și eu că am luat cinci jucători de la copilași și i-am pus pe numărul 1. În 1969, cu două săptămâni înainte de semifinala pe care trebuia să o jucăm cu Anglia, unde?, la Wimbledon… Nu jucaserăm niciodată pe iarbă, la Wimbledon, dar eram în finală. Să fii în finală după 35 de ani, când erau numai Australia, Statele Unite… Era o treabă absolut obscenă. Eu venisem cu dictonul: tenisul e pe zgură, mașinile sunt pe ciment și vaca e pe iarbă. La Wimbledon, pe iarbă, nu știu ce…

Și eram pe sfârșitul turneului, la Hamburg, când primesc un telefon: «Mâine dimineață te aștept și pe tine, și pe Ilie, la Londra, deja am vorbit cu ăștia la Wimbledon, aveți terenurile pentru antrenament. Mi-am luat două săptămâni libere, aici aveți o șansă mare contra Angliei» / «Care șansă, măi, că pe iarbă suntem…» / «Ion! Sunt Harry Hopman» / «Să trăiești, împărate!». M-am dus la ăștia și le-am spus: «Bă, mâine nu joc» / «Aoleu, cum să nu joci, ești în semifinale…».

Și a doua zi am fost la Londra. Și am învățat extraordinar de mult în alea două săptămâni de la Hopman. M-am antrenat, timp de două săptămâni, jucând numai pe jumătatea de teren din stânga mea. Eu sunt un bun soldat. Trei seturi la zero, fără niciun fel de problemă, în primul meci”, a spus Ion Țiriac, în exclusivitate pentru ProSport.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×